Acasă » Știri » Ce pensie are fostul președinte Traian Băsescu. Suma nu este deloc de neglijat!

Ce pensie are fostul președinte Traian Băsescu. Suma nu este deloc de neglijat!

De: Alina Nistor 04/11/2021 | 18:38
Ce pensie are fostul președinte Traian Băsescu. Suma nu este deloc de neglijat!
sursa FOTO: Facebook

S-a aflat ce pensie are Traian Băsescu! Mulți dintre români au fost uimiți de suma pe care o încasează lunar, de fapt, politicianul care a fost de două ori președintele României, dar și primar general al Bucureștiului și comandant de navă. 

În prezent, Traian Băsescu s-a retras din activitatea politică și se ocupă, în mare parte, de cei patru nepoți pe care îi are, trei din partea Elenei Băsescu şi unul din partea Ioanei. Se declară un bunic fericit și se bucură de timpul petrecut în sânul familiei sale.

Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța și s-a înscris apoi la Facultatea de Navigație, la Secția Comercială, iar în anii 2004-2014 a fost președintele României. Iar după ani buni de activitate politică, fostul președinte încasează o pensie frumușică.

Traian Băsescu a ieşit la pensie cu 2.987 de lei, dar mai incasează lunar și indemnizaţia de 75% în calitate de fost preşedinte: ”Am ieşit cu pensie de 2.980 de lei, comandant de navă, fost ministru, fost primar general, fost preşedinte. Cu asta am ieşit, vă aduc fluturaşul. Iar Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci, un fost preşedinte are o pensie mai mică decât… Dacă ai fost 10 ani preşedinte, vreo 10 prin guverne, 12 ani comandant de navă, ai 2.980, dacă ai fost torţionar, ieşi cu 5.500 de lei”, a declarat Traian Băsescu în cadrul unui interviu oferit în urmă cu ceva timp.

Traian și Maria Băsescu, un cuplu discret

Maria și Traian Băsescu au fost întotdeauna discreți cu privire la mariajul lor. Însă, recent, fostul președinte al României a făcut dezvăluiri din căsnicia sa. Acesta a povestit că niciodată nu și-a împovărat soția cu problemele politice care îl macină și acum, când nu mai este șeful statului.

”Niciodată n-am dus acasă tensiunea de la serviciu. Nici când veneam de pe mare, nici acum. La mine în casă nu o să auziţi discuţie politică”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Delta Văcărești în pericol! Protejata lui Nicușor Dan, UNSĂ ȘEFĂ, amendată cu 100.000 de lei pentru „proastă gestionare”: „Nu e în stare să ia măsuri”
Delta Văcărești în pericol! Protejata lui Nicușor Dan, UNSĂ ȘEFĂ, amendată cu 100.000 de lei...
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Cele două zodii care vor avea parte de un restart în viață, săptămâna viitoare. Acești nativi vor fi apărați de Divinitate
Cele două zodii care vor avea parte de un restart în viață, săptămâna viitoare. Acești...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
Cine este românul prins că spiona obiective militare NATO și transmitea informații Rusiei
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini de epocă
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Cum arată apartamentul lui Ion Țiriac, cât 10 terenuri de tenis, cu un pat de 16 metri pătrați tapițat cu piele de elefant FOTO
Cum arată apartamentul lui Ion Țiriac, cât 10 terenuri de tenis, cu un pat de...
Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în vârstă de 32 de ani, a fost prins cu focuri de armă după o căutare de 12 ore!
Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în vârstă...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a fost prins, după ce a revenit la locul faptei
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
Plantele de apartament pe care trebuie să le ferești de soare. Le merge cel mai bine în locuri întunecoase
Plantele de apartament pe care trebuie să le ferești de soare. Le merge cel mai...
Horoscop rune 27 mai – 2 iunie 2024. Mihai Voropchievici anunță fericire mare pentru două zodii
Horoscop rune 27 mai – 2 iunie 2024. Mihai Voropchievici anunță fericire mare pentru două...
Este obligatoriu în TOATĂ ROMÂNIA. Trebuie să plătiți la stat. Termenul final e 27 MAI
Este obligatoriu în TOATĂ ROMÂNIA. Trebuie să plătiți la stat. Termenul final e 27 MAI
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin de restricție împotriva lui: „Am sărbătorit toată ziua”
CUTREMUR în showbiz! Cristina Cioran e însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, deși are ordin...
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero
Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al...
UNGARIA a ajuns deja mult prea departe. Legăturile NU MAI POT fi ignorate
UNGARIA a ajuns deja mult prea departe. Legăturile NU MAI POT fi ignorate
Mâna Maicii Domnului, o plantă-minune. Suferințele de care te scapă
Mâna Maicii Domnului, o plantă-minune. Suferințele de care te scapă
Alimentul pe care trebuie să îl consumăm seara, la cină, potrivit doctorului Vlad CIUREA
Alimentul pe care trebuie să îl consumăm seara, la cină, potrivit doctorului Vlad CIUREA
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de...
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță. Ea a făcut show, dar oamenii nu au fost mulțumiți
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Câți bani a făcut Carmen Tănase din rolul lui Flacăra, în seria ”Inimă de țigan”? Actrița a făcut o comparație cu un celebru actor turc
Câți bani a făcut Carmen Tănase din rolul lui Flacăra, în seria ”Inimă de țigan”?...
Animalul despre care puțini gospodari români știu. Un exemplar se vinde cu peste 1000 de lei, carnea lui e foarte apreciată
Animalul despre care puțini gospodari români știu. Un exemplar se vinde cu peste 1000 de...
Cum se calculează pensia, de fapt. Acestea sunt lucrurile de care ține cont formula de calcul
Cum se calculează pensia, de fapt. Acestea sunt lucrurile de care ține cont formula de...
×